


Mutu va accepta oferta Fiorentinei de prelungire a contractului (presa)
22 iunie 2008
vizualizari: 146

Atacantul Adrian Mutu, care în aceste zile se află împreună cu familia la Miami, va ajunge, marți, la Florența, și este decis să accepte oferta clubului Fiorentina privind semnarea unui nou contract valabil până în 2012, cu o mărire a salariului cu 10 procente, a anunțat Corriere dello Sport.
Potrivit publicației italiene, citate de site-ul violanews.com, Mutu va semna chiar marți noul acord cu Fiorentina, după ce a fost convins chiar de președintele clubului, Andrea Della Valle, prin intermediul unui mesaj în care i-a transmis: "Ești un jucător simbol, cu tine vrem să ne construim succesele".
Corriere dello Sport susține că a încercat să-l contacteze pe internaționalul român, care nu a dorit, însă, să ofere declarații pe această temă. Totuși, sursa citată scrie că Mutu le-a mărturisit unor apropiați că vrea să rămână la Fiorentina. "Este pregătit să facă încă un pas înapoi. Să accepte ofertele făcute, cu limitele propuse. Pentru că vrea să rămână la Fiorentina. A simțit că are din nou afecțiunea oamenilor. Președintele Andrea Della Valle și-a reafirmat încrederea în el, spunându-i că rămâne în centrul proiectului. (...) Marți vor dispărea toate neînțelegerile, dubiile, cuvintele. O strângere de mână va pune capăt cazului care a inflamat perioada de mercato a clubului viola", a scris Corriere dello Sport.
Cotidianul italian a mai scris că Mutu vrea să devină căpitan al Fiorentinei. "Este ceva ce Mutu nu va cere niciodată, dar un lucru pe care îl consideră mai important chiar decât mărirea de salariu: rolul de lider al echipei. Visul lui e acela de a purta banderola de căpitan. Dacă și colegii vor fi, evident, de acord. (...) Echipa va decide, iar ultimul cuvânt îl va avea Cesare Prandelli. Iar tehnicianul este încă furios pe un precedent similar. Cesare și Adrian sunt legați de o relație puternică, echilibrată. Antrenorul știe cum să-și gestioneze campionul. Cu mângâieri și... altoiri (metaforice). Chiar în anul în care erau împreună la Parma, Adrian și-a manifestat dorința de a fi căpitan. A obținut-o și după câteva zile a semnat cu Chelsea. Dar atunci era un alt Mutu, mai tânăr, imprevizibil. Acum s-a maturizat, dar Prandelli înainte de a spune, eventual, da, se va gândi de două mii de ori", a scris sursa citată.
|